STIINTA IMBATRANIRII

Desi relativ tânara, în stiinta îmbatrânirii s-au adunat multe date asupramodificarilor care se petrec în organism odata cu înaintarea în vîrsta.
Dar cu toate rezultatele promitatoare, nu s-a reusit înca sa se lamureasca cine declanseaza fenomenele respective si cum se succed aceste modificari în decursul vietii. Printre altele s-a spus ca îmbarinirea ar fi programata genetic în sensul ca la un moment dat ar interveni o anumita gena a celulei care i-ar transmite comanda pe care o are de dat. Ca urmare a ordinului primit în celula respectiva s-ar întrerupe mai întîi diversele functii, dupa care ar înceta întreaga activitate celulara. Gena cu pricina a fost numita însa pîna în present n-a putut fi izolata. Presupunerea ca îmbatrînirea se produce conform unui program înscris în aparatul genetic al celulei este un fapt de netagaduit si se bazeaza pe constatarea ca durata vietii are caracter strict de specie. Elefantul, de pilda traieste circa 60 ani, în timp ce fluturii de varza , nici macar un an, iar broasca testoasa traieste 150 ani. Nu se poate contesta faptul ca ceasul biologic al fiecarei specii este potrivit pentru o anumita .
Multi cercetatori atribuie îmbatrînirea unei acumulari de erori. S-a emis ipoteza ca daca în codul de sintetizare a proteinelor intervine o modificare anormala provocata de o cauza straina, de pilda agresiunea unui virus, a unei radiatii, moleculele de proteine care se vor sintetiza în continuare vor purta acelasi defect pe care l-a imprimat prima proteina lezata. Nici aceasta supozitie înca nu a putut fi demonstrata stiintific din cauza imperfectiunii metodelor de cercetare, a aparaturii de investigatie.
Majoritatea cercetatorilor sunt de acord însa ca în celulele unui organism viu se acumuleaza o serie de substante organice active care, cu timpul, devin unbalast inactiv ce supraaglomereaza celulele respective, care pîna la urma mor. Una dintre aceste substante care provoaca moartea celulei ar fi colage