Aliaje II
Majoritatea metalelor nu au în stare pura proprietati corespunzatoare utilizarilor în diferite domenii ale tehnicii. Proprietatile metalelor sunt sensibil îmbunatatite dupa adaugarea anumitor substante. De aceea se topesc împreuna anumite metale cu alte metale sau cu nemetale.
Amestecuri de metale în stare topita se numesc aliaje.
În industrie, elaborarea aliajelor se face prin topirea împreuna a metalelor componente, sau prin prelucrarea directa a minereurilor, metoda care se aplica de obicei pentru aliajele fierului, adica la fonta si feroaliaje (de exemplu: feromangan, ferocrom, feosiliciu, etc.). dupa scopul pentru care sunt folosite, Aliajele au o compozitie stabilita în anumite limite.
Natura aliajelor poate fi diferita; unele ramân omogene si dupa solidificare, pe când, altele care sunt miscibile în stare topita, pot sa fie doar partial miscibile în stare solida sau chiar deloc miscibile; în acest caz aliajul devine granulos. datorita faptului ca metalele componente se comporta diferit, aliajele au structuri diferite.

Structura aliajelor
Solidificarea unui metal sau a unui aliaj e întotdeauna un proces de cristalizare. Cristalele sunt uneori vizibile chiar cu ochiul liber, alteori pot fi observate cu microscopul sau, în cazuri speciale, cu ajutorul interferentei razelor X. Însa, spre deosebire de cristalizarea sarurilor din solutii, cristalizarea metalelor si a aliajelor nu se face în deplina libertate în spatiu; fiecare particula e stingherita de particula vecina. Asemenea particule au suprafete deformate din cauza contactului cu alte particule; ele se numesc cristalite. Marirea lor depinde de viteza de cristalizare.
Proprietatile unui aliaj nu depind atât de mult de compozitia chimica, cât de structura acestuia. Din cauza structurilor atât de variate ale aliajelor, studiul naturii lor a format o stiinta aparte numita metalografie. Dezvoltarea pe care a luat-o întrebuintarea metalelor în ultimul timp, ca o consecinta a dezvoltarii industriilor ,