Aluminiul II

Aluminiu este cel mai raspândit metal în scoarta tereatra, iar printre elemente ocupa locul al treilea în urma oxigenului si siliciului. Datorita activitatii sale chimice mari, se gaseste în natura numai sub forma de compusi. Împreuna cu oxigenul si siliciul formeaza 82,58% din scoarta terestra.
Aluminiul este cunoscut înca din antichitate si era utilizat de catre greci si romani. Denumirea de aluminiu vine de la latinescul “alumen” care este folosit pentru a denumi substante astringente.
Primele încercari de separare ale aluminiului dateaza din anul 1810 si apartin fizicianului englez Davy , care a efectuat electroliza hidroxidului de aluminiu usor umezit, dispus într-o atmosfera de hidrogen, într-o pila Volta, folosind în calitate de anod platina, iar în calitate de catod, o sarma de fier. În urma acestui proces s-a obtinut un aliaj Al-Fe, din care insa nu s-a reusit sa se separe aluminiu.
Prima data aluminiu a fost descoperit în anul 1827 de un chimist german Wohler care a obtinut primele 30g de aluminiu sub forma de bobite.
În anul 1854 Saint-Claire-Deville, a folosit metoda lui Wohler pentru obtinerea industriala a aluminiului, inlocuind potasiul cu sodiu, iar clorura de aluminiu, instabila si higroscopica, cu clorura dubla de aluminiu si sodiu.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, metoda lui Saint –Claire-Deville a fost înlocuita, fiind aplicat procedeul de extragere a aluminiului prin electroliza aluminei dizolvata în criolita topita, procedeu aplicat si în prezent în metalurgia acestui metal.
1810 – Davy obtine aliajul fier-aluminiu pe cale electrolitica;
1821 – Berthie descopera bauxita;
1824 – Oersted obtine în stare elementara metalul;
1827 –Wohler produce aluminiu sub forma de pulbere prin reducerea cu potasiu a clorurii sale;
1854 – Sainte-Claire-Deville toarna primul lingou de aluminiu;
1886 – Herault si Hall descopera si breveteaza procedeul de electroliza a aluminei dizolvate în criolita topita;
1890 – Bayer descopera proce