Aluminiul


Aluminiul, cel main raspandit element metallic din scoarta pamantului, a capatat, in secolul nostrum, o importanta deosebita. Dupa fier, a devenit metalul cu cea mai larga intrebuintare. Datorita proprietatilor sale s-ar putea spune ca fara aluminiu progresul civilizatiei umane si chiar nasterea unor noi domenii de activitate tehnico-industriala, inclusive zborurile cosmice, ar fi de neconceput.
Denumirea aluminiului deriva de la sulfatul dublu de aluminiu si potasiu(alaun), substanta cunoscuta la romani sub denumirea de ,,alumen,, si folosita ca mordant in vopsitorie.
In natura nu se afla in stare libera, ci numai sub forma de combinatii chimice ca oxizi sau silico-aluminati. Cel mai utilizat minereu pentru fabricarea aluminiului este bauxita, in care aluminiul se gaseste, in special, sub forma de hidroxid. Aceasta a fost descoperita pentru prima data in localitatea Les Baux(Franta), de unde i se trage si numele si unde se gaseste in cantitate foarte mare. De asemenea, rezerve importante de bauxita se afla in S.U.A., Australia, Brazilia, India etc.
La noi in tara, bauxita, care constituie principala materie prima pentru fabricarea aluminiului la Slatina, se exploateaza din muntii Bihorului si Padurea Craiului. Zacamintele de bauxita din aceasta zona se cunosc inca din anul 1904 si au fost studiate de profesorul Otto Protoescu si dr. Emil Zamfirescu.
Aluminiul a fost obtinut pentru prima data de H.C. Oersted in 1925 si in anul 1927 de F. Wöhler sustinea ca este unul din metalele cele mai usor corodabile.
Saint-Claire Deville, la Ecole Normale din Paris, prepara si el aluminiul pentru a-i studia proprietatile, cu care ocazie gaseste, dimpotriva, ca este unul dintre metalele care se oxideaza cel mai greu. El constata ca in aer liber aluminiul se conserva excelent, datorita formarii unei pojghite subtiri de oxid care apara restul metalului de coroziune. Este vorba deci de un fenomen cunoscut sub denumirea de