Argintul



Istoria argintului este strâns legata de cea a aurului. Prin faptul ca si el se gaseste uneori în natura sub forma nativa, cu stralucirea lui deosebita este cunoscut din cele mai vechi timpuri ale antichitatii si folosit la confectionarea podoabelor si apoi la fabricarea monedelor.
Din cele scrise în Biblie reiese ca argintul era cunoscut cu 2000 ani î.e.n., iar Homer ne asigura în “Iliada” ca Achile avea scutul si spada de argint. Alte opinii , bazate pe studierea diferitelor obiecte de argint ce au fost descoprite în morminte, arata o vechime de 3500 ani i.e.n.
În vechiul Egipt, când se extragea si cunostea numai argintul nativ, valoarea sa era cam aceeasi cu a aurului. Mai târziu , prin sec. XV î.e.n. dupa ce se cunostea si procedeul de extragere al argintului din combinatii (din sulfura de argint) pretul lui incepe sa scada fata de cel al aurului.
În fostul palat al regelui asirian Sargon din orasul Korsabad au fost gasite placi datând din anul 710 î.e.n., una de aur si alta de argint, pline cu inscriptii, dar pe una din ele se mentioneazã un fapt important, ca 131/3 pãrti de argint valorreazã cât o parte de aur.
Numele argintului provine, probabil, de la culoarea sa albã cuv. “Kesef” din ebraica veche, derivã de la cuv. “khasov” care Însemna palid, iar cuv. grecesc “argyros” provine de la “argos” care înseamnã “a strãluci” . De la “argyros” s-a trecut în latina la “argentum”, denumire care a rãmas pânã azi în multe tãri si de unde provine si denumirea stiintificã a caestui element.
În Evul Mediu, alchimistii, obsedati de astrologie, comparau argintul cu luna din cauza culorii sale palide (în contrast cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber în “:Ca