Azotul III
Pîna la 1630 si chiar multa vreme dupa aceea, cand alchimistul Helmont introduce notiunea de gaz, toate gazele se numeau ,,aer", cu un adaus care marca una din proprietatile sale. Van Helmont mentioneaza insa si unul din componentii aerului sub denumirea de ,,gaz silvestru". Era vorba de bioxidul de carbon, iar denumirea pare a proveni de la imposbiliatea condensarii lui. Studiul chimic al aerului incepea sa devina o preocupare a cercetatorilor abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cel dintai om de stiinta care constata ca aerul nu este format dintr-un singur fel de substanta este Joseph Black, un chimist englez de origine franceza. Azotul apare mai tarziu, dar nu ca corp distinct, ci confundat cu bioxidul de carbon. Totusi anul descoperirii azotului este 1772, iar numele decoperitorului este Daniel Rutherford. Cel care descpoerise azotul era un tanar scotian de 23 de ani, care isi facea teza de dizertatie la Universitatea din Edingburg la profesorul John Black. Tanarul chimst facea cercetari asupra aerului, dar in legatura cu respiratia plantelor. In decursul a numeroase experiente avea sa dovedeasca ca ,,aerul" care nu intertinea arderea nu este numai bioxidul de carbon, ci si azotul, cu care avea multe asemanari fizice. Astfel, D. Rutherford trece aer peste carbune inrosit (mangal), iar produsul arderii il spala cu alcalii caustice si apa de var, unde se retine bioxidul de carbon (care trece in carbonatii respectivi). ,,Aerul" care trecea mai departe, dupa aceste spalari, era azotul pe care Rutherford il identifica drept un corp nou si-l numeste ,,aer metific", deoarece nu intertine viata, considerandu-l un fel de ,,viciat" ca si cel rezultat prin respiratie.Astfel Rutherford este recunoscut ca descoperitor al azotului. Cinci ani mai tarziu (1777), A.L. Lavoisier arata ca azotul exista in stare libera in atmosfera sio ca el reperzinta 79% dintr-un volum de aer. In 1789, cu ocazia editarii primei nomenclatur