Barocul si contrareforma


Originile barocului

La începutul secolului al XVII-lea, combativitatea bisericii catolice în Italia nu mai era atât de pronuntata. Cu toate ca Papalitatea pierduse pentru totdeauna tinuturi întinse din Europa Centrala, raspândirea protestantismului fusese zagazuita, iar papalitatea socotea posibila o întelegere cu el.
Arderea pe rug a lui Giordano Bruno si prigoana împotriva lui Galilei au fost ultimele izbucniri ale fanatismului catolic; curând dupa aceea se ridicara glasuri în favoarea tolerantei fata de cei de alta credinta. La curtea papala, care continua sa dea tonul în viata artistica a Italiei, atitudinea fata de arta s-a schimbat.
Papii de la Roma, numeroasele lor neamuri si aristocratia romana se complaceau în rolul de ocrotitori ai artei. Papa Urban al VIII-lea si-a câstigat renume mai ales ca protector al artei. Mecenatul sau nu avea o nuanta religioasa. Vizita fara ceremonie atelierul favoritului sau Bernini si-i închina versuri latine compuse de el însusi.
Arta pagâna si nuditatea statuilor antice încetase de a-i indigna pe cei piosi, asa cum mai fusese pe vremea Conciliului tridentin.
Toate acestea au întarit traditiile culturale care porneau de la Renastere si au contribuit sa dea conceptiei despre lume – exprimata în arta secolului al XVII-lea – un caracter mai optimist decât îl avusese conceptia despre lume a oamenilor de la sfârsitul secolului al XVI-lea. Numai ca acum în centrul atentiei nu statea personalitatea omului, ci tot ce-l leaga indisolubil de natura înconjuratoare si de întreaga lume. Cu toata tenacitatea bisericii, încercarile ei de a supune gândirea stiintifica dogmelor religioase au ramas infructuoase. În secolul al XVII-lea gândirea stiintifica s-a despartit de religie. În fata stiintelor exacte s-au deschis în acea epoca vaste perspective. În ciuda tuturor persecutiilor, Galilei a izbutit sa-si mentina teoriile, care au devenit fundamentale pentru întreaga stiinta moderna. În multe directii el a urm