Cliseele si deconstructia lor
 
Proliferarea sintagmelor fixe atesta nevoia de clisee a limbajului jurnalistic, aflat permanent în cautare de formule prestabilite, care sa confere o anumita pregnanta îmbinarilor celor mai banale. Ceea ce se poate spune în foarte multe feluri e redus sistematic la câte un astfel de tipar, care comunica informatia noua într-un cadru deja familiar cititorului. Reactia cea mai eficienta la cliseizarea limbajului este cea produsa din interior: perceptia suprasaturatiei genereaza adesea parodii, determina reluarea în cheie ironica a cliseelor si includerea lor în jocuri de cuvinte.
„În deriva“
 
Între cliseele care pot fi atribuite fara multa ezitare stilului publicistic – fiind greu de asociat cu alt registru al limbii, solemn ori familiar – mi se pare caracteristica formula în deriva. Cliseul apartine unei traditii autohtone a publicisticii în „limbaj de lemn“, fara a fi însa clar marcat ideologic: ceea ce îi permite sa persiste, cu avantajele pe care le ofera comoditatii noastre orice formula prefabricata, cu sens destul de imprecis. Formula e preferata în titluri, de genul Minori în deriva; în alte doua exemple, e vorba de Documentarea în deriva si de Trei destine în deriva (RL 1009, 1993, 14 si 1016, 1993, 14). Fara a fi, desigur, între fenomenele grave ale limbajului publicistic actual, conventionalismul titlurilor de mai sus ramâne suparator. În primul rând, în deriva e o metafora cliseizata si abstractizata, pâna la pierderea legaturii cu sensul si contextul de origine. Ca în atâtea alte cazuri, acestea sunt latente, reactualizabile uneori, în combinatiile cu un determinant prea general (precum documentarea de mai sus) ori prea concret (sa zicem, „trenuri în deriva“).
Termenul deriva apartine unei sfere lexico-semantice care a produs un numar considerabil de metafore conventionale: cea a navigatiei (cu valuri, uragane, cârmaci, corabie, catarg etc.). De altfel, DEX-ul înregistreaza doar sensul tehnic din navigatie al derivei din