Creierul, ca organ separat , a crescut din sistemul nervos al primelor animale . Prima viata consta din organisme unicelulare , dar când s-au dezvoltat cu mai mult de o celula , cele care au avut cel mai mare succes au fost cele cu un sistem intern de comunicatii, un sistem nervos. Un asemenea sistem permitea celulelor sa faca schimb de informatii . Nu toate formele de viata au acest sistem intern de comunicatii : spongierii de exemplu nu au deloc asa ceva . Cele care au celule nervoase (neuroni) au putut sa adopte o varietate larga de forme si sa se adapteze la o gama mai larga de medii.
Cea mai veche si mai simpla forma de sistem nervos este reteaua nervoasa . A ceasta consta din celulele nervoase raspândite în întregul corp al animalului , facând posibil schimbul de informatii . Dar retelele nervoase nu au structuri centrale pentru coordonarea informatiilor . Cnidarii, precum hidra , si echinodermele , precum castravetele de mare , functioneaza cu retele nervoase. Daca apare un stimul , asemenea forme de viata reactioneaza rapid .
Daca de exemplu , o meduza este atinsa de o vietate mica ce este prada sa , întregul corp poate sa se contracte sau un tentacul poate sa se înfasoare în mod automat în jurul prazii .
Stimularea si reactia sunt rapide . Nu exista prelucrare de informatii , doar o actiune reflex.

CORDOANE NERVOASE

Urmatorul stadiu de dezvoltare a fost atunci când reteaua nervoasa a devenit cordon nervos – un manunchi de nervi dispus de-a lungul partii anterioare a corpului unui animal .
Odata ce celulele nervoase au ajuns sa fie asamblate în acest fel , terenul a fost pregatit ca unele sectiuni ale cordonului sa se transforme în ganglioni nervosi , niste noduri în care se întâlneau mai multi neuroni si puteau sa faca schimb de informatii si de comenzi . Animalele care au asemenea ganglioni sunt cele care prezinta simetrie fata de o axa centrala – adica pot fi împarti