CUM ÎNVATA ANIMALELE ?

Învatarea este o modificare de comportament, legata de influentele mediului, care urmeaza unei prelucrari de informatie si mareste sansele de supravietuire într-un mediu aflat în continua schimbare. Dar aptitudinea de învatare este inegala pe parcursul vietii, fiind mai pregnanta în prima perioada de viata. Aceasta depinde esential de existenta si de perceptia stimulilor, pe baza carora se vor realiza anumite conexiuni neuronale, ceea ce va influenta comportamentul animalului în restul vietii. Animalele crescute în izolare totala fata de mediul natural vor manifesta ulterior o slaba capacitate de adaptare.
La mai multe specii de animale exista perioade de maxima receptivitate pentru învatarea durabila, care sunt situate în prima parte, timpurie, de dezvoltare ontogenetica. Acest tip de învatare este numit întiparire si a fost descris pentru prima data de catre K. Lorenz, laureat al Premiului Nobel si întemeietor al stiintei comportamentului (numita etologie). Se cunoaste ca, imediat dupa ecloziune, puii si bobocii nu au o reprezentare semnificativa despre parintii lor. Daca vor fi crescuti în conditii naturale, rolul de mama va fi îndeplinit de rata, gâsca sau gaina – closca, care a clocit ouale. Pentru bobocii obtinuti prin incubatie artificiala, rolul de parinti va fi îndeplinit de omul care le-a acordat primele îngrijiri. Puii crescuti în astfel de conditii urmeaza omul la o distanta mai mare decât cea care se pastreaza în mod obisnuit între pui si closca, deoarece puii îsi cauta si urmaresc closca (omul) sub acelasi unghi sub care au cunoscut-o. Lorenz relata ca, atunci când intra în apa, bobocii îl urmau mai din aproape, deoarece prin afundare se diminua talia aparenta, iar când deasupra apei ramânea numai capul, bobocii încercau sa stea deasupra capului. Fenomenul întiparirii are loc numai într-o anumita perioada limitata din viata individului, dar se pastreaza apoi aproape pe tot restul vietii. În cadrul perioadei de maxima recepti