I N T R O D U C E R E


Lucrarea de fatã constituie o modestã încercare de a aborda o problemã complexã, de o importantã aparte prin specificul domeniului la care facem referire si, îndrãznim sã afirmãm, foarte putin tratatã în ansamblul sãu. Nutrind o admiratie deosebitã pentru scafandri, oameni de mare curaj, alãturi de care profesia m-a adus la un moment dat, am considerat o obligatie moralã prezentarea unor momente Din istoricul scafandreriei românesti.
Începuturile scafandreriei în România nu se pot stabili cu precizie. Documentele de arhivã oferã mai multe date, statistici si evidente ale bastimentelor si navelor de transport, cu vele sau cu masini, înscrise sub pavilion românesc si mai putine despre activitatea de pãtrundere a omului sub apã.
Actele si scrierile care fac referiri la diferite forme de organizare a flotilelor Principatelor Române, iar mai apoi a tinerei flote românesti, nãscutã dupã unirea Moldovei cu Tara Româneascã, nu evidentiazã existenta scafandreriei printre specialitãtile marinei. Cu atât mai important ni s-a pãrut sã depistãm momentul din care nevoile din ce în ce mai stringente ale navelor au determinat nasterea si dezvoltarea acestei îndeletniciri de exceptie.
Relansarea Tãrilor Române în traficul maritim international dupã Tratatul de la Adrianopol (1829), a impulsionat constructiile de nave comerciale destinate transportului de mãrfuri. Numãrul navelor românesti de la Dunãre si mare a crescut. Comertul si navigatia s-au intensificat. Cresterea traficului comercial în porturile maritime si fluviale a dus la mãrirea numãrului de avarii la nave, abordaje si puneri pe uscat. Sigur cã în acele vremuri pentru rezolvarea acestor probleme nu existau scafandri, dar trebuie sã admitem cã erau oameni deprinsi sã se scufunde în apnee, adicã sã intre sub apã prin oprirea voluntarã a respiratiei. Ei foloseau pentru scufundare rezistenta naturalã a organismului de a sta sub apã un timp foarte limitat, si, posibil, la fel ca în toatã lumea,