De cateva secole, Giulgiul din Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Credinciosii crestini sustin ca ar fi lintoliul cu care Iisus ar fi fost acoperit dupa coborarea de pe cruce, scepticii ca ar fi un fals rafinat. Avand imaginea lui Iisus intiparita pe el, giulgiul are o istorie zbuciumata si a starnit controverse aprige în lumea cercetatorilor.
A treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioana si Petru au intrat in mormant, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus disparuse, dar giulgiul in care fusese infasurat era aruncat pe jos si intr-un colt, impaturita, se afla panza cu care chipul Mantuitorului fusese sters de sudoare si sange. Istoria giulgiului din Torino ramane invaluita in mister. Prima dovada a existentei giulgiului apare intr-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea.
Pana in secolul al XII-lea, in Occident, nu s-a stiut mai nimic despre Giulgiu, in Rasarit, evlavia pentru panzele infasurarii, venerarea pentru marama si inchinarea la Chipul Domnului erau mijloace si cai de verificare a credintei, mai ales dupa Sinodul VII Ecumenic (787).
In anul 944 giulgiul a fost dus de la Edessa in capitala Bizantina, Constantinopol.
In anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, insotit de cronicarul Wilhelm de Tyr vin la Curtea Bizantului. Imparatul Manuil Comnenul, obisnuit cu vizite si cu faste ceremonii, arata oaspetilor comorile Bizantlui din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian etc. Cei doi raman uimiti de cele aflate despre Iisus Hristos, de vederea cuielor, sulitei, buretilor pentru otet si Giulgiului, lucruri atat de cinstite in Cetatea sfanta eliberata cu atatea jertfe omenesti.
In jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curtii Bizantine si patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sf. Maria”, pune Giulgiul, alte relicve si numeroase obiecte sfinte intr-o ladita si le transfera pentru mai multa siguranta in Biserica Manastirii Vlahernelor, notand: “Gi