Pajistile permanente din România si integrarea în Uniunea Europeana

“... oricât de inteligent ar fi omul, rutina, simpla observatiune în ale agriculturii nu-l poate duce decât la un anumit grad de perfectionare a faptelor cunoscute, dar fara stiinta îi este imposibil a pasi pe cai noi...”
(Vlad C. Munteanu, Viata agricola, 1928)


O componenta importanta a patrimoniului funciar al tarii noastre o constituie suprafata de 4,9 milioane hectare de pajisti permanente, considerate, pe buna dreptate, o avutie nationala deoarece reprezinta 33% din suprafata totala a tarii si 21% din suprafata agricola. Aceasta suprafata, în conditiile aplicarii unor tehnologii moderate de cultivare, ar putea asigura hrana, anual, pentru cel putin 10 milioane UVM (unitati vita mare). Din pacate, pâna în acest moment, acest indicator economic de apreciere a valorii de utilizare a pajistilor nu s-a realizat, datorita atât lipsei unui cadru juridic specific de folosire a acestor suprafete, cât si a dezinteresului fata de potentialul agroecologic pe care îl ofera aceste suprafete.
În ultimii ani, în tarile cu traditie din Uniunea Europeana, valoarea fondului pastoral este exprimata printr-un indicator de multifunctionalitate, circumscris conceptului de dezvoltare durabila.
Aceasta noua conceptie de multifunctionalitate a pajistilor permanente înglobeaza atât functia agronomica (de productie) a acestora, cât si altele, tot atât de importante, cum sunt: folosirea si conservarea biodiversitatii florei si faunei specifice, protectia solului, cresterea calitatii mediului (calitatea peisajului), dezvoltarea agroturismului ecologic. Prin aceasta noua modalitate de folosire a resurselor oferite de covorul vegetal al pajistilor permanente, omul trebuie sa respecte si sa-si armonizeze interesele respectând legile naturii, deoarece aplicarea necontrolata a tehnologiilor si exploatarea abuziva a resurselor duce la dezechilibre ireversibile în relatia sol - covorul vegetal al pajistei - animal - ou.
În cond