Societatea civila ca obiect al cunoasterii sociologice

Comentariile politice sunt întotdeauna la îndemîna oricui, dar sociologia politicii e mai greu de a o stapîni pentru ca ea nu pune (nu ar trebui sa puna) accentul pe “politic” ci pe “stiinta”, pe analiza informala sistematica, riguroasa, cu valoare predictiva a evenimentelor pe care le traim.
În loc de a considera experievtele personale ca fiind definitive pentru formularea concluziilor generalizate, sociologia dovedeste, testeaza si cînd este cazul, trebuie sa respinga ipotezele cotidiene. Important nu e sa includa toate cazurile posibile ci sa explice un univers de cazuri strict selectate.
Examinînd determinarile societatii civile folosite în diferite stiinte sociale (filosofia sociala, politologie, drept s.a.) ne ciocnim de necesitatea incontestabila de a clarifica specificul întelegerii sociologice a acestui concept. Vom încerca în acest capitol sa marcam în linii generale continutul acestei întelegeri.
Nivelurile si subsistemele societatii civile
Sociologia, bazîndu-se pe traditiile filosofiei neorealiste si a relativismului, reese în primul rînd din recunoasterea dublei naturi a societatii civile. Aceasta dubla natura a existentei sale este dererminata de prezenta unor vectori opusi sau, altfel spus, a modurilor de dezvoltare – ideal si real, material si spiritual, obiectiv si subiectiv, natural si artificial, stihiinic si constient s.a. Aceste moduri de existenta a societatii sivile dicteaza racursul examinarii sale sociologice. Asa de exemplu, modurile real si ideal de existenta a societatii civile determina sfera problemelor cunoasterii sociologice, spre deosebire de cele ale cunoasterii filosofice. Sociologia de asemanea nu tinde sa rezolve antinomia “socialul este real, sau socialul este ideal”. Ea încearca sa explice esenta ideala a societatii civile prin intermediul adresarii la faptele constiintei reale si a comportamentului oamenilor.
Idealul exprima continutul intern al societatii civile, aces