I Notiunea normei juridice

Norma juridica si norma juridica si „regula juridica” în doctrina juridica are acelasi înteles. Literatura franceza, fara sa înlature cuvîntul „norma” l-a consacrat pe cel de „regula”. Din contra în doctrina româna este consacrata denumirea de „norma juridica”.
Norma de drept este elementul primar al oricarui sistem de drept. Normele se grupeaza în institutii de drept, institutiile în ramuri, ramurile în parti ale sistemului, iar partile în sisteme.
Norma juridica este una categoriile centrale ale dreptului, atît ca particica fundamentala a sistemului de drept pozitiv cît si ca obiect de cercetare a stiintei dreptului în general si a teorii si filosofii dreptului în social.
Obligatorie”. În conceptia lui J. Masguelin, „potrivit cu definitia cea mai generala si cea mai obiectiva, regula de drept este orice punct investit cu forta obligatorie si care are ca obiect de a crea drepturi si, corelativ, obligatii, care sunt modurile de creare a acestui precept, puterea sa si destinatorii sai” 1.
Regulile de drept nu iau nastere decît cu conditia ca oamenii sa formeze un grup pe „baza unei societati veritabile care implica scop social specific, organizare si ierarhie, explica Jean Dabin.
Norma juridica poate fi numita doar acea norma sociala ce contine o regula de conduita, stabilita sau autorizata de stat, menita sa reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana si ocrotita, în caz de necesitate, de forta coercitiva a statului. 2
O alta definitie este data de Nicolae Popa, care considera ca norma juridica poate fi definita ca: „o regula generala si obligatorie de conduita, al carui scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la îndeplinire pe cale statala, în caz de nevoie prin constrângere”.
__________________________________________________________________________________
Gheorghe Lupu Gheorghe Avornic „Teoria generala a dreptului”, editura Lumina, Chisinau 1997, p. 61
Boris Negru „Teoria generala