CRIZA SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN DIN 1992-1993





Înaintea tulburarilor de pe piata de schimb valutara din 1992-1993, Mecanismul Ratelor de Schimb al Sistemului Monetar European, parea sa reprezinte o reusita a aranjamentelor monetare intraeuropene, capabil sa furnizeze un cadru functional ce ar duce, eventual, la o completa uniune monetara catre membrii Comunitatii.
Dar „ euforia” determinata de evolutiile pozitive s-a estompat odata cu dereglarile majore ale sistemului.
În ianuarie 1992, SME celebra 5 ani de stabilitate a ratelor de schimb - 60 de luni fara realinieri.
Spre sfârsitul anului SME trebuia sa faca fata celei mai severe crize din istoria sa. Doua din cele zece monede (lira sterlina si lira italiana ) au iesit din sistem. Grecia nu era membra a ERM iar francul luxemburghez era asociat francului belgian. Alte monede, peseta spaniola si escuad-ul portughez, s-au depreciat involuntar (Islanda a cunoscut acelasi fenomen la începutul anului 1993). Spre sfârsitul anului 1992, Comitetul monetar al UE a avut trei întâlniri într-un efort lipsit de izbânda, pentru restabilirea echilibrului.
Daca în perioada 1979-1987 au existat 11 realinieri, între 1987-1992 nu s-a produs nici o realiniere.
O a 12-a realiniere a avut loc pe 1 ianuarie 1990 înlocuind marja larga de fluctuatie a lirei italiene cu o „banda” mai îngusta, marind rata centrala fata de DM cu 3,5%. Nevoia realinierilor reflecta persistenta diferentelor dintre ratele inflatiei în tarile SME.
Realinierea din ianuarie 1987, ultima din „vechiul SME”, a fost privita ca având o natura fara precedent, datorându-se nu atât dezechilibrelor SME, cât factorilor externi.
Interpretarea situatiei a dus la revizuiri ale aranjamentelor SME, care sa întareasca interventia si sa încurajeze coordonarea politicilor monetare. Pentru prima oara era permisa creditarea înainte ca o moneda sa atinga limita marjei de fluctuatie.
Controlul capitalului era solutia eliminarii presiunilor. Acest control a luat forme