Ideile economice ale crestinismului


Rolul pozitiv îndeplinit, în general, de biserica crestina, în tot decursul evului mediu (cu exceptia ravagiilor facute de inchizitie) s-a manifestat din plin si în domeniul gîndirii economice a acelui timp. Avînd ca punct de plecare explicarea Bibliei si a canoanelor (legile bisericesti) izvorîte din ea, teologii cu o vasta cultura, care erau uneori si profesori (scolastici) în universitatile medievale (de exemplu: celebra Sorbona înfiintata în anul 1267), s-au referit si la unele probleme social – economice din acel timp. Ei au promovat principiul dreptatii comutative potrivit caruia orice drept implica, pentru persoana care-l revendica, si o datorie, o obligatie fata de societate. Astfel, admitînd proprietatea privata, canonistii sau scolasticii considerau ca aceasta nu era absoluta, ci implica anumite obligatiuni pentru detinatorul ei, printre care mila crestineasca fata de semenii lui saraci.

Condamnarea avutiei si a inegalitatii de avere.
În linii generale Biblia – cartea sfînta a crestinilor – îi apara pe cei saraci. Ea dezaproba zgîrcenia, cupiditatea, furturile, setea de pricopsire, sustinînd ca “dragostea de bani este radacina tuturor relelor”. Biblia cere credinciosilor sa fie drepti în relatiile economice cu semenii lor. Camata , considerata a fi temelia îmbogatirii unora si saracirii altora este blamata în cei mai aspri termeni. În încercarea lor de a impune principiile justitiei sociale în viata de toate zilele, profetii biblici condamna bogatia si inegalitatea de avere cu atîta vehementa încît unii autori sustin ca s-ar putea vorbi chiar de un socialism al profetilor.

Proprietatea .
Ideile apararii celor saraci si a condamnarii bogatiei sînt pe larg animate si în Noul Testament (Evanghelie), în care se descrie viata si învatatura lui Isus Hristos. Proprietatea privata este considerata a fi o piedica în calea desavîrsirii spirituale. În Evanghelie este pe larg descris modul de trai al primelor comunitati crestin