MUNCA – factor activ si determinant al productiei


Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea economica, respectiv in productia de bunuri materiale si servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc.
La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.
Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul.
In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici, adauganduli-se altii noi. Manualele si alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in economia de piata, mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice.
Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, la asumarea riscului in a intreprinde actiuni economice etc.
Munca – factor originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta, specific umana, manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta.
Munca a fost d