OLIGOPOLUL SI TEORIA JOCURILOR

Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata, întreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor din trecut pâna la gigantii industriali din vremurile noastre, toti au fost interesati în a rezista cât mai mult in batalia concurentiala, având ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineînteles ca nu le-a fost usor! „Regulile jocului” sunt dure si cel ce greseste sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este de cele mai multe ori eliminat, lasând însa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au existat si înca exista unii care triseaza si pe care „arbitrul” ( statul ) nu-i observa si care nu numai ca fac ca scorul sa se întoarca în favoarea lor ci si scot pe altii din competitie. Viata este prin natura ei nedreapta! Asemanarea cu o jungla o poate regasi oricine, daca priveste mai atent, având totodata o imaginatie ce-i permite sa faca o astfel de asociere. În batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent, cel care îsi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborât de actiunile altora. Totul este un joc în care fiecare urmareste actiunile adversarului si actioneaza în consecinta. O astfel de dinamica face dupa parerea mea studiul economiei atât de interesant.
Prin jocul concurential se întelege ansamblul relatiilor competitie, de rivalitate dintre agentii economici, fie ei producatori sau consumatori, având ca rezultat maximizarea eficientei economice precum si a satisfactiilor resimtite de actantii jocului concurential, mai precis maximizarea utilitatii resimtite ( în cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( în cazul producatorului ).
Într-o lume în care totul se învârte în jurul banilor fiecare greseala costa. Celebra afirmatie „Time is money!” începe sa fie înteleasa din ce în ce mai bine, iar libera concurenta, una din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se regleaza si stimuleaza