Descartes

Opere:
1637: “Discurs asupra metodei” corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este satul de logica si de stiinta aristotelica.
1641: “Meditatiile metafizice” în latina; conceptia metafizica a lui Descartes.
Metafizica este cunostinta primelor principii. Pentru a cladi o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie sa fie absolut certe. Descartes îsi da perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune în îndoiala toate cunostintele pe care le-a primit pâna acum. Scopul era de a gasi elemente absolut sigure, neîndoielnice, pe care sa poata cladi tot restul. Descartes va constata, deci, ca simturile îl însala, va pune în îndoiala chiar faptul ca are corp.
Desi toate lucrurile, cele care ne par mai sigure au fost puse în îndoiala, ramâne totusi ceva sigur si anume faptul ca eu gândesc, ca ma îndoiesc. Daca ma gândesc si ma îndoiesc, este sigur ca exist. Formula sa va fi “Cogito, ergo sum”. Aceasta înseamna însa ca constiinta gândirii, deci a sufletului este mai sigura decât constiinta pe care o avem despre lumea exterioara. Credinta obisnuita ca nu cunoastem nimica mai sigur decât aceasta lume a simturilor pe care o atingem, a vedem, este astfel rasturnata.
Corpurile nu ne sunt deci cunoscute prin simturi cu certitudine. Singura certitudine absoluta este a existentei noastre, noi care gândim si ne îndoim. Dar aceasta înseamna ca constiinta sufletului este mai sigura decât aceea a corpurilor. Substanta este gândirea, iar substanta corpurilor este întinderea. Prin gândire Descartes întelege nu numai gândirea în sens restrâns, ci si perceptia, vointa.
În ceea ce priveste natura corpurilor, ea fiind întinderea, ea este în ultima analiza de natura geometrica, mecanica. Fenomenele corpurilor sunt provocate de miscare. Prima lege a naturii este ca fiecare corp continua sa ramâna în starea în care se afla (inertie) si ca el nu se misca decât când este miscat de un alt corp. Totul se petrece d