Despre natura ca forta

Forta este capacitatea de a depasi mari obstacole. Ea se numeste putere atunci cand poate infrange chiar si opozitia a ceea ce poseda forta. Natura, considerata in judecata estetica ca o forta care nu are asupra noastra nici o putere, este dinamic-sublima.
Daca apreciem natura ca fiind sublima sub aspect dinamic, atunci trebuie sa ne-o reprezentam ca provocand frica (desi invers, nu orice obiect care provoaca frica nu este gasit sublim de judecata noastra estetica). Caci in aprecierea estetica, superioritatea fata de obstacole poate fi apreciata doar in functie de marimea opozitiei intampinate. Dar obiectul caruia incercam sa ne opunem este un rau fizic si daca nu ne simtim in stare s-o facem, el devine un obiect care provoaca frica. In consecinta natura poate trece drept forta, deci ca dinamic-sublima pentru facultatea de judecare estetica, dar intrucat este considerata ca obiect care provoaca frica.

Insa noi putem considera infricosatorul obiect fara sa ne fie frica de el. Aceasta se intampla cand consideram obiectul astfel incat doar gandim cazul in care am vrea sa ne opunem lui si orice opozitie ar fi cu totul zadarnica. Astfel, virtuosul este un om cu frica lui Dumnezeu, fara sa-i fie frica de el, deoarece a se opune lui si poruncilor lui este un caz pe care el nu-l ingrijoreaza. Totusi, fiecare caz de acest fel, pe care nu-l considera imposibil in sine, el il recunoaste pe Dumnezeu ca infricosator.
Cel care se teme nu poate judeca sublimul naturii, asa cum cel care este dominat de inclinatie si dorinta nu poate judeca frumosul. El evita privelistea unui obiect care-i Inspira teama si este imposibil ca intr-o spaima reala sa aflam satisfactie. De aceea agreabilul provenit din depasirea unei dificultati se numeste bucurie. Insa aceasta, fiind o eliberare de un pericol, este o bucurie insotita de hotararea de a nu ne mai expune niciodata acestuia; si , intrucat nici macar nu ne putem gandi cu placere la senzatia traita atunci, este exclus