În 1675, filosoful german G.W.Leibniz (1646-1716) era încredintat ca muzeele ar trebui sa combine interesul stiintific si expozitiile educative cu divertismentul de senzatie. "Muzeul" lui avea sa devina un parc sau târg expozitional, în care progresele stiintifice si inventiile practice sa fie prezentate si explicate pe întelesul tuturor. Din cauza gamei largi de oferte de divertisment, el reusea sa atraga publicul larg, inclusiv persoanele care nu erau fascinate de stiinta în mod obisnuit. Acestea nu erau adevarate muzee, dar în spatele fastului, oamenii de stiinta lucrau cu adevarat la colectiile si inventiile lor.
   S-ar putea afirma ca modelul de târg propus de Leibniz corespunde cu usurinta definitiei date de ICOM muzeului care colectioneaza, conserva, examineaza, arata si explica. Aceasta idee straveche de a îmbina divertismentul si colectiile ofera un raspuns tentant la problemele muzeelor din zilele noastre. Daca muzeele si-ar exploata valoarea recreativa, ar fi mai viabile din punct de vedere financiar si ar capta un public mai larg. Muzeele pot fi animate si senzationale, pastrându-si în acelasi timp statutul de institutie de cercetare stiintifica





Leibniz, e marele filosof german, si Clarke, cel mai mare teolog englez al generatiei sale si cel mai talentat exponent filosofic al conceptiei lui Newton. A fost o polemica renumita si aprinsa, care s-a desfasurat pe fundalul disputei dintre Leibniz si Newton asupra descoperirii calculului diferential, ca si asupra altor probleme controversate de matematica si fizica. Controversa a cuprins multe subiecte, teologice (de exemplu imensitatea si eternitatea divina si cunoasterea divina a lumii), metafizice (de exemplu spatiul si timpul, precum si intinderea sufletului) si fizice (de exemplu forta motrice si gravitatia). Ea s-a concentrat insa pe religia naturala, la care Leibniz si Clarke, la fel cu atatia altii dintre contemporanii lor, au asociat teologia, fizica si metafizica.  

 Pe masura publicarii s