POSIBILITATEA ONTOLOGIEI

Motto: "Prin Metafizica , Aristotel îsi ia sarcina sã instituie din nou , împotriva sofistilor posibilitatea stiinþei si a filosofiei" (P.Aubenque)

Corpusul scrierilor metafizice a lui Aristotel se constituie ca o cercetare a condiþiilor de posibilitate a stiinþei fiinþei ca fiinþã , singura în mãsurã sã refundamenteze filosofia si stiinþa , tipuri de discursuri paralizate de dificultãþile ridicate de practica sofistã a limbajului . Sarcina metafizicii era , intr-o primã instanþã , instituirea discursului unic . Cãci concluzia sofistã asupra imposibilitãþii minciunii atrãgea dupã sine inutilitatea discursului constructiv si multiplicitatea discursurilor posibile despre fiinþã , asa cum subliniazã Aristotel în cartea a IV-a : "Dacã douã judecãþi contradictorii ar fi adevãrate în acelasi timp despre acelasi lucru , atunci toate lucrurile s-ar reduce la unul" . Dar aceasta ar fi un paradox . În al doilea rând , dupã ce filosofia îsi va fi îndeplinit prima sarcinã , trebuie cercetat dacã mai existã alte dificultãþi care ar conduce spre imposibilitatea vreuneia din stiinþele fundamentale .
Afirmaþia ce deschide cartea IV a Metafizicii , "Existã o stiinþã care studiazã fiinþa si proprietãþile sale esenþiale" (1003a) , corelatã cu o alta , "Tot astfel se vorbeste si despre Fiinþã în multe accepþii , dar întotdeauna cu privire la unul si acelasi principiu"(1003b) , apare în acest context ca extraordinar de optimistã , statuând existenþa efectivã a celei mai înalte dintre stiinþe . De altfel , , dupã cum afirmã Ion Banu . În acest context al aprecierii trebuie interpretate afirmaþiile aristotelice mai sus citate ; rãmâne de cercetat dacã si în ce mãsurã acestea se pot susþine în raport cu întregul operei aristotelice . Observãm insã corelarea , în viziune aristotelicã , a posibilitãþii stiinþei cu existenþa principiului unic al realitãþii la care se referã discursul (si sesizarea lui de cãtre cel ce susþine acest discurs) . În cadrul teo