POSIBILITATEA ONTOLOGIEI

Motto: “Prin Metafizica , Aristotel îsi ia sarcina sa instituie din nou , împotriva sofistilor posibilitatea stiintei si a filosofiei” (P.Aubenque)

Corpusul scrierilor metafizice a lui Aristotel se constituie ca o cercetare a conditiilor de posibilitate a stiintei fiintei ca fiinta , singura în masura sa refundamenteze filosofia si stiinta , tipuri de discursuri paralizate de dificultatile ridicate de practica sofista a limbajului . Sarcina metafizicii era , intr-o prima instanta , instituirea discursului unic . Caci concluzia sofista asupra imposibilitatii minciunii atragea dupa sine inutilitatea discursului constructiv si multiplicitatea discursurilor posibile despre fiinta , asa cum subliniaza Aristotel în cartea a IV-a : “Daca doua judecati contradictorii ar fi adevarate în acelasi timp despre acelasi lucru , atunci toate lucrurile s-ar reduce la unul” . Dar aceasta ar fi un paradox . În al doilea rând , dupa ce filosofia îsi va fi îndeplinit prima sarcina , trebuie cercetat daca mai exista alte dificultati care ar conduce spre imposibilitatea vreuneia din stiintele fundamentale .
Afirmatia ce deschide cartea IV a Metafizicii , “Exista o stiinta care studiaza fiinta si proprietatile sale esentiale” (1003a) , corelata cu o alta , “Tot astfel se vorbeste si despre Fiinta în multe acceptii , dar întotdeauna cu privire la unul si acelasi principiu”(1003b) , apare în acest context ca extraordinar de optimista , statuând existenta efectiva a celei mai înalte dintre stiinte . De altfel ,  , dupa cum afirma Ion Banu . În acest context al aprecierii trebuie interpretate afirmatiile aristotelice mai sus citate ; ramâne de cercetat daca si în ce masura acestea se pot sustine în raport cu întregul operei aristotelice . Observam insa corelarea , în viziune aristotelica , a posibilitatii stiintei cu existenta principiului unic al realitatii la care se refera discursul (si sesizarea lui de catre cel ce sustine acest discurs) . În cadrul t