Rolul erorii în dezvoltarea cunoasterii

Daca am diferentia adevarul dupa modelul lui Kant, ca adevaruri sintetice si analitice, am descoperi repede ca adevarurile sunt numai de un singur fel si anume sintetice. Adevarul provine din conventii interumane. Daca spun ca soarele se învârte în jurul pamântului, veti spune ca sunt incult, comitând o eroare, dar cu siguranta ca nu stiti conventia utilizata de mine pentru aceasta propozitie. Soarele a fost numit asa de catre comunitatea de oameni, pamântul la fel. O persoana educata în exteriorul comunitatii umane ar putea numi invers pamântul drept soare si soarele drept pamânt.
Deci tot adevarul este dezvoltat numai în conventii, în cazul nostru, conventii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea ca acesta este responsabilul tuturor adevarurilor, pentru ca fara lumina acestuia nu am fi avut ocazia sa vedem si nici sa cunoastem adevarul. Dar, cum am cunoaste adevarul daca nici nu am fi existat? Atâta timp cât soarele este esenta vietii, principala energie a pamântului.
Dar cum s-or fi format adevarurile astea? Unii zic ca prin ratiune, altii ca prin experienta. Experienta provine din simturi, iar simturile din senzatii. Cum însusi cuvântul senzatie exprima o înclinare relativa asupra adevarului, am tinde sa credem, din contra ca adevarul ar proveni din ratiune. Nimic mai fals, atâta timp cât adevarul nu este trait, nu este simtit. E ca si cum i-ai spune unui elev care a învatat pe de rost un comentariu si a copiat o tema la chimie ca ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevarat ca prin ratiune poti “confectiona” adevarurile, prin simturile interne. În concluzie, un adevar incontestabil provine mai întâi pe baza senzatiei (simturilor), apoi este analizat de ratiune, iar dupa lunga întrebuintare a adevarului respectiv se trece la experienta.
Când exista o armonie între ratiune si experienta, adevarul este incontestabil, neexistând paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisa) ca un corp mai greu decât aerul nu po