ESTE SAU NU POSIBILA O TEORIE CUANTICA A MENTALULUI ?


În ultimii ani, în stiinta cognitiva s-a manifestat o controversa importanta asupra ideii de a se apela la fizica cuantica pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gândire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1].
Au aparut însa si reactii prin care se neaga natura cuantica sau rolul fizicii cuantice în manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale constiintei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universitatii Glasgow din Scotia, în urma analizei sale[2], considera ca trasaturile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea si explicarea fenomenelor mentale. El îsi intituleaza studiul sau, la care am facut referinta, “On the End of a Quantum Mechanical Romance”[2]. De asemenea, afirma ca nu se poate acorda nici un rol constiintei în influentarea rezultatului unui eveniment cuantic.
Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universitatii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce între fizica clasica si fizica cuantica ar fi o diferenta în problema relatiei dintre corp si minte[3]. El afirma:
“Problema este generata de un grup de propozitii, toate având motivatii puternice, dar care împreuna sunt inconsistente:
Unele obiecte au proprietati mentale.
Constituentii fundamentali ai obiectelor (adica obiectele înscrise în catalogul fizicii particulelor) nu au proprietati mentale.
Proprietatile mentale nu sunt conceptual sau definitional reductibile la proprietatile non-mentale ale obiectelor.
Fiecare trasatura a fiecarui obiect este deductibila, într-o descriere completa a ei, în functie de constituentii fundamentali si de proprietatile si relatiile dintre acestia. Problema este aceea ca din (2)-(4) deducem negarea propozitiei (1). Aceasta este problema minte / corp”.
Cu alte cuvinte, daca fizica cuantica nu contine ele