TELEPORTAREA CUANTICA

Unul dintre mijloacele de transport inventate de scriitorii de SF este teleportarea. Oricine a vazut o imagine dintr-un film al unei teleportari. Subiectii se asaza în niste camere speciale, si … dispar încetul cu încetul, pentru ca sa apara vii si nevatamati în alta locatie. Cred ca nimeni nu a putut sa uite o asemenea imagine.
Asa cum apare ea în imaginea scriitorilor de SF, teleportarea are mai multe faze: scanarea subiectului – transmiterea informatiilor – recrearea subiectului. Lucruri ce par relativ simple. Oamenii de stiinta au gasit însa câteva impedimente.
Primul dintre ele se refera la posibilitatile de scanare. În lumea cuantica nu putem masura parametrii unei particule cu o valoare precisa datorita principiului nedeterminismului, ci doar probabilistic. Astfel daca am dori sa aflam viteza unei particule nu vom sti nimic despre pozitia ei.
Apare apoi un alt impediment reprezentat de argumentul Penrose. Acesta spune ca nu putem masura o stare cuantica fara distrugerea ei. Deci pentru a obtine informatiile necesare teleportarii va trebui sa distrugem originalul.
Astfel teleportarea ar fi de fapt o secventa de tipul scanarea subiectului – distrugerea lui – transmiterea informatiei – recrearea subiectului. Recent însa a aparut un paradox care pare a da speranta ca în viitorul îndepartat va putea fi realizata teleportarea cel putin a obiectelor daca nu a oamenilor. Este vorba despre efectul Einstein - Podolski – Rosen (efect EPR).
Cu totii stim ca, conform teoriei relativitatii, viteza maxima în univers este viteza luminii. Totusi s-a demonstrat ca o pereche de fotoni gemeni (obtinuti prin trecerea unei lumini monocromatice printr-un cristal) par a dezminti aceasta regula. Daca ceva interactioneaza cu primul foton, al doilea foton resimte instantaneu aceasta interactiune.

SCHEMA CLASICA
Schema clasica, teoretica, primordiala – sau cum doriti