GRUP SCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA



































Cap.I. Motorul sincron
I.1. Definitie si elemente constructive de baza


Masina de curent alternativ la care turatia motorului este egala cu cea a câmpului învârtitor, indiferent de sarcina, se numeste masina sincrona.
Armatura inductorului masinii este formata dintr-o succesiune de poli “N” si “S”, realizati din electromagneti excitati în c.c. sau prin magneti permanenti. În general, inductorul este rotor si numai la masini mici, din motive de spatiu, poate fi stator, masina fiind considerata în acest caz de conductie inversa.
Inductorul poate fi cu poli aparenti si bobine concentrate asezate pe acestia sau cu poli plini, când înfasurarea de excitatie este repartizata în crestaturi. Înfasurarea de excitatii are capetele legate la doua inele de pe arbore pe care calca periile care fac legatura cu sursa exterioara de c.c. Motoarele sincrone mai au armatura inductoare o înfasurare de tip colivie, numita “înfasurare de amortizare” , utilizata la pornirea motoarelor. Circuitul magnetic al inductorului se poate realiza si din piese masive de otel, deoarece fluxul fiind produs de c.c. nu variaza în timp si nu produc pierderi.
Armatura indusului este formata din pachete de tole si în crestaturile ei se gaseste o înfasurare trifazica conectata în stea. Gama larga de puteri, ca si locul de utilizare, a condus la numeroase forme constructive al caror elemente, în afara celor precizate mai sus, pot diferi de la un tip la altul.
Astfel elementele specifice ale motorului sincron sunt:
circuitul magnetic statoric;
carcasa;
înfasurarea indusa;
scuturile;
placile de strângerea pachetelor de tole stator;
butucul armaturii rotorice;
poli inductori;
înfasurarea excitatiei;
excitatoarele;
ventilatorul.


I.2. Semne conventionale


Pentru motoarele sincrone exista o serie de semne conventionale dupa cum urmeaza:
înfasurarile indusului sunt notate cu “U”, “V”, “W”
înfasurarea de excitatie se noteaza cu “F”


I.3. Dom