Despaduririle si urmarile
lor

In cadrul ecosistemelor terestre, vegetatia are un rol deosebit de important, constituind nivelul la care se realizeaza cele mai complexe schimburi de materie si de energie si la care se produc procesele de sinteza si de descompunere a materiei organice, pe baza energiei solare captate de plante.
Terenurile acoperite cu vegetatie compacta, bine dezvoltata, pe soluri cu o structura normala, sunt bine protejate impotriva eroziunii eoliene si in suprafata. Apa din ploi si din topirea zapezilor se infiltreaza usor si se inmagazineaza in sol asigurand in acelasi timp un regim echilibrat al scurgerii.
Activitatea antropica sub diversele ei forme a produs in decursul timpului modificari profunde ale covorului vegetal cu consecinte multiple asupra starii de echilibru a mediului inconjurator.
Vegetatia forestiera din vechi timpuri supusa actiunilor de defrisare, in vederea extinderii pasunilor, a fanetelor, a terenurilor agricole si a vetrelor de asezari. Pe masura ce presiunea demografica a sporit, iar dezvoltarea economica s-a accelerat, defrisarile au afectat suprafete cat mai mari
S-a produs astfel o faramitare continua a arealului padurilor, care in prezent apar nu sub forma de masive compacte ci ca fragmente de dimensiuni mai mici sau mai mari, inconjurate de terenuri agricole sau de pajisti.
In masivele muntoase unde s-a practicat constant pasunatul, in golul de munte, s-a produs o coborare a limitei altitudinale a padurii, in general pana la schimbarea de panta ce marcheaza trecea de la culmile relativ netede la povarnisurile abrupte ale muntilor. De exemplu in Carpatii Meridionali limita actuala coboara in unele locuri la 1400 sichiar1300 de metri, in timp ce pe versantii mai puternici inclinati, nefavorabil extinderii pajistilor, ea oscileaza in jurul altitudinii de 1800 de metri. Coborarea antropica a limitei paduri a adus in multe cazuri la disparitia unui tip caracteristic de