Oceanul Planetar


Terra este supranumita si"planeta albastra", datorita predominarii suprafetei ocupate de apele marine. Proportia dintre apa si uscat este net favorabila apei: din suprafata totala a Pamântului, evaluata la 510,10 mil. km2, apa Oceanului Planetar ocupa 361,07 mil. km2, adica 70,8%. Pe aceste întinderi albastre, continentele par a fi uriase insule risipite între cei doi poli.
Apele Oceanului Planetar însumeaza 1.362 mil. km3, deci aproximativ 97,3% din volumul total al hidrosferei de 1.454 mil. km3, cu o adâncime medie a apelor oceanice de 3.800 m si maxima de 11.516 m. S-a calculat ca, daca s-ar nivela întreaga suprafata a planetei, atunci apele ar acoperi Pamântul cu un strat de circa 400 m grosime.
În comparatie cu uscatul continental, cu aspect insular, apele Oceanului Planetar prezinta continuitate, deoarece din oricare punct aflat pe suprafata oceanului se poate ajunge în oricare alt punct al acestuia, fara a traversa uscatul.
Oceanul Planetar este alcatuit din patru bazine oceanice, care, la rândul lor, se compun dintr-un bazin oceanic propriu-zis si o serie de bazine maritime aflate, în cele mai multe cazuri, în apropierea tarmurilor continentale, sau între diferite insule din arhipelaguri. Bazinele oceanice sunt: Pacific, Atlantic, Indian si Oceanul Înghetat de Nord.
Oceanul este o întindere de apa mai mare decât un continent, care comunica cu oceanele vecine si care influenteaza climatul uscatului.
Pe fundul oceanului, în axele dorsalelor, bazaltul urca si se solidifica, provocând alunecarea placilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru ca toate oceanele comunica între ele, nivelul suprafetei lor este acelasi peste tot. Este nivelul zero, cel în care valurile si mareele scalda tarmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabila, variind pe lungi durate. De exemplu, acum 30000 de ani, era cu în jur de 90 m mai joasa ca astazi. Asadar, continentele erau mai înaltate din mare, erau deci mai vaste, si malurile s