Statiunea balneoclimaterica SLANIC

Situata pe valea pârâului cu acelasi nume, într-o regiune de dealuri împadurite din imediata vecinatate a Muntilor Grohortis, la altitudine de 400m, statiunea balneoclimaterica Slanic este una din cele mai solicitate statiuni din judetul Prahova datorita asezarii pitoresti, climatului placut si valorii curative a lacurilor sarate.
Din punct de vedere documentar Slanicul este atestat într-un hrisov domnesc din secolulXVI, emis de Patrascu cel Bun, domnul Tarii Românesti. Descoperirile arheologice releva însa ca aceste meleaguri au fost locuite din cele mai vechi timpuri; astfel, pe creasta Piatra Verde a fost scoasa la iveala o asezare umana ce poate fi urmarita din epoca bronzului pâna în timpul ocupatiei romane. La miaza-zi de Slanic la marginea satului Cotofenesti, a fost descoperit în anul 1927 un coif de aur masiv, care a apartinut probabil unui puternic sef de trib.
Sarea, principala bogatie naturala a zonei, a început sa fie intens exploatata în secolul XVII. În anul 1689 spatarul Mihai Cantacuzino deschide o ocna de sare pe mosia cumparata de la mosnenii din Slanic, iar printr-un document emis în 1691 de Cancelaria domnitorului Constantin Brâncoveanu se permite si deschiderea celei de-a doua saline. Localitatea s-a dezvoltat ulterior pe seama masivului de sare, Slanicul detinând suprematia exploatarii sarii în România de aproape 300 de ani, dând si astazi cea mai mare productie din tara (peste 800.000 tone anual), asigurând întregul necesar intern.
Un document de la începutul secolului XIX atesta trecerea prin Slanic a scriitorului francez Stendhal, pe atunci locotenent de intendenta, trimis de Napoleon Bonaparte sa procure sare din România pentru armatele franceze aflate în campanie în Rusia.
Unele saline, deschise cu secole în urma, s-au transformat cu timpul în lacuri cu apa sarata, prin patrunderea apelor de ploaie si de infiltratie, care dizolvau sarea pâna ce cupola se prabusea. Astfel au luat nastere lacurile de la “