Alexandru Ioan Cuza



Alexandru Ioan Cuza (1820-1873, nascut la Husi), primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si al statului national România (1862-1866). A fost participant activ la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova si la lupta pentru Unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Mondovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Românesti, înfaptuindu-se astfel unirea celor doua tari române.
Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea Unirii personale (1859) de catre puterea suzerana si Puterile garante si apoi pentru desavârsirea Unirii Principatelor Române pe calea înfaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Româneasca au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare într-un singur guvern. În perioada imediat urmatoare, Alexandru Ioan Cuza a initiat si realizat schimbari structurale pe plan social-economic, politic si cultural, care au deschis o noua etapa în dezvoltarea istorica a statului national român. Astfel, domnitorul Cuza, cu concursul lui Mihail Kogalniceanu, cel mai apropiat sfetnic si colaborator, si al altor barbati de stat remarcabili, a înfaptuit un larg program de reforme, menit sa contribuie la consolidarea si modernizarea statului român, între care un loc important l-au avut: legea privind secularizarea averilor manastiresti, inclusiv a celor ,,închinate” Locurilor Sfinte (decembrie 1863), prin care mai mult de un sfert din teritoriu tarii intra în proprietatea statului; legea pentru organizarea puterii armate în România (februarie 1864); adoptarea în 1864 a unei noi Constitutii (Statul dezvoltator al Conventiei de la Paris) si a unei noi legi electorale (iulie 1864) menite sa asigure întarirea puterii executive si o mai larga reprezentare în parlament; reforma agrara (august 1864), care prevedea eliberarea taranilor si împropr