Darul Nilului
Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent într-o forma neschimbata, lasînd mostenire capodopere arhitecturale, monumentale si comori fabuloase. Piramidele, Sfinxul si mormântul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de întreaga lume.
Aparut în desert, Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat. Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila, conservatoare si longeviva. Desi, au egzistat schimbari în viata tarii, acestea au fost atât de lente, încât popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa, fara vârsta. Un istoric grec a denumit Egiptul foarte inspirat ca ,,Darul Nilului’’, pentru-ca locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert, varsându-se în Marea Mediterana printr-o delta.
Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau legati de viata de zi cu zi. În acelasi timp, însa, asa cum sublinia si Herodot în Istoriile sale, ei credeau cu tarie în nemurirea sufletului si în viata de dincolo de mormânt. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunostea o singura notiune pentru a desemna cele “doua” vieti, respectiv ankh, care înseamna “viata”. Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decât o continuare a vietii de pe pamânt. Singura deosebire între cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva în Apus, Imentet, pe când cei vii traiau în rasarit, pe Nil. Mortii erau “poporul Apusului”, Imentiu.
În pofida abundentei documentelor scrise si nescrise, cercetatorii sunt, totusi, foarte divizati atunci când încearca sa explice conceptia egipteana despre suflet si nemurire sau despre cultul mortilor. Dificultatea provine din faptul ca, în atâtea milenii de istorie, credintele si practicile religioase egiptene au cunoscut o evolutie consecventa, asa încât nu se poate vorbi despre o conceptie limpede