Nicolae Densusianu



Etnologul si lingvistul-folclorist român, Nicolae Densusianu (1846 – 1911), a considerat, în tratatul d-sale de etnologie si mitologie geto-daca, Dacia preistorica, faptul ca populatia pelasga ar fi realizat unul dintre cele mai mari dominioane europene ale epocii paleolitice. Cum s-a întâmplat asa ceva, tinând cont de posibilitatile tehnico-militare ale vremii? Spre exemplu, N. Densusianu si-a expus teoria privind expansiunea rapida a pelasgilor în spatiul carpato-danubian si în afara „frontierelor” acestuia, direct pâna în Norvegia si Sahara. Ce au lasat în urma, ca dovada a existentei culturii lor si a raspândirii acesteia cu o asemenea velocitate? Câteva tablite cu scrieri, care se aseamana celor de tip cuneiform si sanscrit, tinând cont de faptul ca aceasta populatie proto-indo-europeana ar fi genezat-o si pe cea vedica, care la rându-i ar fi contribuit la aparitia altor mari culturi mondiale, precum au fost si sunt înca: cea iudaica, cea egipteana, cea elina si cea sabina.

Mai mult, acesti pelasgi, conform izvoarelor folclorice orale si scrise vedice, si-ar fi întemeiat colonii în spatiul indian, însa nedorind vreun amestec culturalo-genetic cu populatia negroida indigena (lemuriana, de fapt), si-ar fi creat o casta autonoma si autocefala, respectiv pe cea a brahmanilor (n.a. vedica, brahma = stapân), împartindu-i pe ceilalti în alte cinci asemenea caste, respectiv: ksatryia (n.a. vedica ksatryia = razboinic), vaysias (n.a.vedica vaysias = negustor, taran) si sudras (n.a.vedica sudras = sclav, muncitor).

Însa, pâna la formarea culturii vedice, pelasgii însisi sunt o populatie cu origini „stranii”, dupa cum apreciaza majoritatea cercetatorilor transdisciplinari, care au încercat prin diferite metode sa le localizeze, din punct de vedere folcloric, emergenta istorica, detasându-se, în ultima instanta, de mitologie, oarecum. Pâna la ora actuala, nu s-a concluzionat decât faptul ca pelasgii ar fi urmasii lui Pelasg, primul om al Terrei (de