Razboaie pe uscat si pe mare în Evul Mediu
între anii 500 - 1300 d.Hr.











Razboaie pe uscat si pe mare în Evul Mediu
între anii 500 - 1300 d.Hr.


Perioada cuprinsa între prabusirea Imperiului Roman si Evul Mediu Târziu a cunoscut dominatia cavaleriei si ascensiunea în Europa a cavalerilor în armuri.
In epoca de prabusire a Imperiului Roman institutiile militare romane înca mai rezistau. Armata romana, reorganizata în secolul al III-lea de Diocletian, a fost foarte activa. Cu toate ca barbarii care s-au stabilit pe teritoriul imperiului erau numerosi si ambitiosi, armatele imperiale, mai profesioniste, au fost capabile sa le stavileasca initiativele de cotropire. Fortele militare romane si-au modificat componenta, depinzând din ce în ce mai mult de cavalerie, fie ea cavaleria usoara, înarmata cu arcuri, fie cavalerie grea, de multe ori înarmata cu lancii si îmbracata în armuri.
Cu toate ca în perioada 350 - 476 legiunile romane au reprezentat o forta militara dominanta, ele au suferit mai multe înfrângeri importante. Astfel, în perioada 363-364 au fost înfrânte de catre cavaleria usoara persana si în 378 de cea gota.
Aceste înfrângeri au demonstrat si mai bine importanta cavaleriei. In 476, când ultimul împarat roman a fost ucis în timp ce apara zidurile Romei, vechiul sistem militar roman organizat în legiuni disparuse complet.
Chiar daca Imperiul Roman din Vest se prabusise, cel din Est, cu capitala la Constantinopol, avea înca o forta impunatoare. Imperiul Bizantin a reusit chiar sa recucereasca numeroase teritorii dupa prabusirea Romei. Acest succes avea doua cauze: în primul rând armatele bizantine din acele vremuri erau conduse de generali remarcabili; ei au pus si bazele unei cavalerii amestecate care reprezenta de acum centrul fortei lor militare. O parte din cavaleria de care dispuneau erau arcasi calare, adesea mercenari. Dispuneau apoi de cavaleria grea, înarmata cu lanci.
Principala componenta a armatelor bizantine era însa catafractaru