Razboiul din Coreea
 Rivalitatea sovieto-americana a dominat relatiile internationale din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial si a atras pe orbita sa multe dispute internationale ale caror radacini nu se regasesc în aceasta competitie, ca de exemplu, conflictul Arabo-israelian în care, initial, ambele parti au sustinut cauza israeliana.
     Crizele initiale ale Razboiului Rece au avut în vedre Turcia si Iranul, dar estul Asiei a fost, în general, neimplicat în dispute, în ciuda razboiului civil din China (1946-1949), care a condus la instaurarea în acest spatiu a unui regim comunist, apropiat Moscovei.
     Razboiul din Coreea a determinat largirea zonei de „containment” în întreg perimetrul estic al Asiei. Desi în politica SUA se remarca o crestere a cheltuielilor destinate apararii si o extindere geografica a zonei de îngradire a URSS înca din perioada premergatoare razboiului coreean, conflictul a fost catalizatorul, conditia necesara pentru consolidarea acestui proces.
     La momentul diviziunii Coreei, secretarul de stat american, Byrnes a înclinat catre ideea împingerii granitei cât mai spre nord posibil. În aceasta ordine de idei, SUA a sugerat Paralela 38 ca linie de demarcatie, propunere acceptata fara nici un fel de obiectie de Stalin, deoarece chiar daca lasa doua treimi din populatie în sud, plasa sub influenta sovietica zona nordica mult mai industrializata. Astfel, URSS a instalat rapid la guvernare un Partid Comunist, care sa serveasca intereselor sovietice, suprimând totodata si un numar de revolte anti-comniste.
     SUA, considerând Coreea ca fiind de o importanta strategica redusa, a decis sa instaleze un guvern autohton în sud si sa se retraga cu un minim de efecte negative, ceea ce a avut ca urmare organizarea de alegeri libere în mai 1948, sub tutela ONU, urmate la scurt timp de adoptarea constitutiei Republicii Coreea. Între timp, în Nord Rusia a contraatacat prin institutionalizarea Republicii Democrate Populare Coreene si