Razboiul ruso-turc





Razboiul ruso-turc de la 1806-1812 a insemnat o noua invazie a rusilor in ambele principate, ocuparea pentru alti cinci ani a acestora cu acordul condamnabil al lui Napoleon Bonaparte. „Scopul cel mai evident si cel mai important, aprecia ministrul de externe rus in numele imparatului, este alipirea celor doua principate la Rusia. Nici o alta achizitie nu poate sa le inlocuiasca".
Sub presiunea ofensivei lui Napoleon, tarul a fost obligat sa incheie pace cu turcii si sa se multumeasca doar cu teritoriul dintre Nistru si Prut, adica Basarabia. Actul a fost savarsit de Turcia prin cedarea acestui teritoriu romanesc.

Multi ani, Austria si Rusia au luptat impotriva Imperiului Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei si au fost insotite intotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut mult timp dupa ce razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile romanesti au indurat nu numai devastarea si pierderile irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, si prin dislocari de populatie si amputari de teritorii dureroase. De exemplu, Austria a anexat Oltenia temporar (1718-1793), precum si Nordul Moldovei, numit Bucovina (1775-1918).
Dupa razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre raurile Prut si Nistru, numit mai tarziu Basarabia (1812-1918).

Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la Bucuresti din 1812, care
punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în urma la 1806. Acest razboi
nenorocit a carui miza au constituit-o la un moment dat Tarile Române în întregime
s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport cu conjunctura
internationala din momentul semnarii tratatului de pace. De-a lungul razboiului
turcii trecusera prin momente foarte dificile dar au rezistat, as zice eroic,
injonctiunilor teritoriale