Regalitatea medievala


Prabusirea Imperiului Roman de Apus si stabilirea triburilor germanice în provinciile acestuia au creat premisele social-economice si politice necesare organizarii statale la germanici si înlocuirii Imperiului Roman cu regate romano-germanice sau barbare. Spre deosebire de conceptul roman, care considera statul o institutie publica, res publica, si pe locuitorii sai cetateni, cives, conceptul germanic socotea statul o stapânire cu caracter patrimonial, dobândit prin cucerire, regele fiind seful unui grup de invadatori.
Regele conducea în primul rând familia sa, compusa din copii, rude, sclavi de pe domeniile asupra carora îsi exercita stapânirea. Era urmat de însotitori, compagnons, oameni liberi, uneori de rang nobil. „Tovarasia” (compagnonnage) era adesea întarita printr-o fratie jurata (franternité juré)1 care implica consecintele unei înrudiri naturale. Exista, de asemeni, si înrudirea de sprijin. Cei ce se uneau prin aceste legaturi îsi datorau protectie, atunci când prietenia era conceputa ca o paternitate; si ajutor pâna la sacrificiul superm, cand prietenia era înteleasa ca o filiatie sau o fratie. Misiunea politica a regelui era aceea de „sef al poporului”, iar regalitatea, dupa cum scrie Guizot, reprezenta o putere sui generis, superioara celorlalte2.
Prin cucerirea Galiei romane de catre franci s-a constituit si consolidat Regatul franc, care sub dinastia Merovingienilor ajunge cel mai puternic regat din Europa Apuseana. Clovis (481-511) este un mostenitor al regilor de la Soissons, care îsi largeste prin cucerire statul si care îsi obtine legitimitatea prin recunoasterea oficiala a împaratului roman de la Rasarit.
Preluând o parte din institutiile si functionarii fostului imperiu, noile regate au adoptat ca alfabet si limba oficiala scrisa limba latina. Pastrând titlul de rege al francilor, acesti regi adauga titlurile romane de print si de om ilustru. Titlul de Maiestate a apartinut împaratilor de la Constantinopol, dar treptat r