Revolutia stiintifica II





In secolele al XV-lea si al XVII-lea, in Europa stiinta a cunoscut un mare avant. Marii ganditori, deschizatori de drumuri si noile instrumente stiintifice au schimbat radical conceptiile despre univers si locul omului in el.
Revolutia stiintifica s-a produs intr-o societate dinamica, aflata in plina expansiune si avansata din punct de vedere tehnologic.

Inventarea prafului de pusca, a armelor de foc, construirea unor vase care permiteau efectuarea calatoriilor oceanice le-au dat posibilitatea europenilor sa exploreze, sa faca harti si bineinteles sa cucereasca noi teritorii. Inventarea tiparului a permis pastrarea si transmiterea celor mai importante informatii, noilor generatii. Incepand din secolulul al XVI-lea intre societate, stiinta si tehnologie s-au nascut legaturi din ce in ce mai stranse, fiecare influentand in mod continuu dezvoltarea celorlalte doua.

Drumul spre progres
Cu exceptia catorva descoperiri stiintifice remarcabile, gandirea stiintifica din epoca medievala tarzie a facut relativ putine progrese in comparatie cu tehnologia. Tehnologia se ocupa de probleme practice, care puteau fi testate imediat, determinandu-se daca funnctioneaza sau nu. In schimb, stiinta studia mai ales natura universului si legile care il guverneaza. Noile idei erau greu de demonstrat si din aceasta cauza se loveau de o opozitie generala.

Aceste idei veneau in contradictie cu vechile teorii dogmatice si cu explicatiile religioase date fenomenelor naturale, motiv pentru care erau considerate socante si calificate drept sacrilegii.
La inceputul secolului al XVI-lea - inceputul erei moderne - majoritatea ideilor privind universul erau bazate pe teoriile ganditorului grec Aristotel (384 - 322 i.e.n.) si pe completarile aduse de astronomul grec Ptolemeu (secolul al II-lea e.n.). Scrierile grecesti si romane aveau o influenta puternica in tarile din vestul continentului, mai ales daca Biserica le considera accep