Revolutia stiintifica si progresul tehnic


În secolele al XV-lea si al XVII-lea, în Europa stiinta a cunoscut un mare avânt. Marii gânditori, deschizatori de drumuri si noile instrumente stiintifice au schimbat radical conceptiile despre univers si locul omului în el.

Revolutia stiintifica s-a produs într-o societate dinamica, aflata în plina expansiune si avansata din punct de vedere tehnologic. Inventarea prafului de pusca, a armelor de foc, construirea unor vase care permiteau efectuarea calatoriilor oceanice le-au dat posibilitatea europenilor sa exploreze, sa faca harti si bineînteles sa cucereasca noi teritorii. Inventarea tiparului a permis pastrarea si transmiterea celor mai importante informatii, noilor generatii. Începând cu secolul al XVI-lea între societate, stiinta si tehnologie s-au nascut legaturi din ce în ce mai strânse, fiecare influentând în mod continuu dezvoltarea celorlalte doua.

Drumul spre progres
Cu exceptia câtorva descoperi stiintifice remarcabile, gândirea stiintifica din epoca medievala târzie a facut relativ putine progrese în comparatie cu tehnologia. Tehnologia se ocupa de probleme practice, care puteau fi testate imediat, determinându-se daca functioneaza sau nu. În schimb, stiinta studia mai ales natura universului si legile care îl guverneaza. Noile idei erau greu de demonstrat si din aceasta cauza se loveau de o opozitie generala. Aceste idei veneau în contradictie cu vechile teorii dogmatice si cu explicatiile religioase date fenomenelor naturale, motiv pentru care erau considerate socante si calificate drept sacrilegii.
La începutul secolului al XVI-lea – începutul erei moderne – majoritatea ideilor privind universul erau bazate pe teoriile gânditorului grec Aristotel (384 – 322 î.e.n.) si pe completarile aduse de astronomul grec Ptolomeu (secolul al II-lea e.n.). Scrierile grecesti si romane aveau o influenta puternica în tarile din vestul continentului, mai ales daca Biserica le considera acceptabile.
Acest lucru era valab