Tratatul de la Maastricht II


Adoptarea Tratatului de la Maastricht este rezultatul evolutiei ideilor de unitate europeana pe doua planuri: a) realizarea Uniunii Economice si Monetare; b) realizarea Uniunii Politice.
Uniunea economica si monetara, considerata a fi scopul crearii Uniunii Europene, a fost avuta permanent în vedere de catre majoritatea statelor comunitare. Primii pasi concreti în aceasta directie au fost facuti cu ocazia summit-ului de la Haga din decembrie 1969, când sefii de state si guverne ai statelor membre ale Comunitatilor Europene, au decis sa creeze o uniune economica si monetara europeana. Consiliul European tinut la Hanovra (27-28 iunie 1988) a hotarât înfiintarea unui comitet pentru studierea realizarii uniunii economice si monetare, presedintia acestuia fiind încredintata lui Jacques Delors. Cu ocazia Consiliului European de la Dublin (aprilie 1990) s-a examinat propunerea Belgiei, Frantei si Germaniei de realizare a uniunii politice.
Între 27-28 decembrie, 1990, s-a desfasurat la Roma sedinta Consiliului European care a stabilit liniile directoare ale celor doua tratate cu privire la aceste doua uniuni. Tratatul a fost ratificat pe calea ordinara de catre parlamente în cinci state: Belgia, Grecia, Italia, Luxembrug si Olanda, înregistrându-se o majoritate larga în favoarea acestuia. În Spania si Portugalia a fost necesara, în prealabil, modificarea pe cale parlamentara a Constitutiei. Franta a organizat un referendum (20 septembrie 1992) în care s-a înregistrat un procent de 51, 05% în favoarea tratatului. In Danemarca, cel de al doilea referendum (18 mai 1993) a aprobat Tratatul cu un procent de 56, 8%. În Marea Britanie, tara care a ridicat o serie de
probleme înca din timpul negocierii tratatului si careia partenerii i-au facut numeroase concesii, ratificarea tratatului a întâmpinat numeroase opozitii. În final, s-a reusit ratificarea tratatului de catre regina si depunerea instrumentelor de ratificare la 2 august 1993. În cazul Germ