Ion I. C. Bratianu









Zodia buna

Una dintre cele mai complexe personalitati din istoria României ramâne, fara îndoiala, Ion I.C. Bratianu.
Era fiul lui Ion C. Bratianu, fruntas al revolutiei de la 1848, care si-a legat numele de marile înfaptuiri istorice din a doua jumatate a secolului al XIX-lea: Unirea Principatelor în 1859, Independenta de stat în 1877, Regatul în 1881.
Ion I.C. Bratianu a fost pregatit de tânar pentru cariera politica, ajungând ministru la vârsta de 33 de ani, apoi, în 1909, presedintele Partidului National-Liberal, cel mai puternic partid politic din România.
Adorat de colaboratori, atacat vehement de adversari, Ion I.C. Bratianu era convins ca are de jucat un rol în istoria României, urmându-si cu perseverenta si încredere destinul politic.
A condus guvernul Românie timp de 12 ani, contribuind direct la înfaptuirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea si realizarea reformei agrare si a celei electorale, la consolidarea statului national unitar român.
Prietenii l-au adulat, vazând în el „zodia buna" a României, omul deciziilor istorice. De aceea l-au urmat fara sovaire, convinsi ca merg pe calea care duce la izbânda. în timpul presedintiei lui Ion I.C. Bratianu, Partidul National-Liberal a ramas un partid unitar, cunoscând numai sciziuni minore, comparativ cu cele înregistrate înainte de 1908 si mai ales dupa 1927.
Adversarii nu i-au putut contesta patriotismul si calitatile politice, dar l-au acuzat adesea de autocratism si spirit excesiv partizan. A fost criticat mai ales pentru ca a dereglat mecanismul de functionare a sistemului constitutional prin tutela exercitata asupra regelui Ferdinand, care - în calitate de suveran - nu s-a putut mentine neutru în disputa dintre partide, ci a sustinut Partidul National-Liberal, sau, mai exact, pe Ion I.C. Bratianu.
Dupa moartea sa acuzatiile s-au diminuat, dar si numele lui Ion I.C. Bratianu a fost pomenit tot mai rar. Framântarile din sânul Partidului National-Liberal, sciziunile