MARCUS ANAEUS LUCANUS-FARSALIA

Desi a murit tânar, avea numai 26 de ani, Lucanus a lasat în urma lui numeroase opere, din care s-a pastrat doar una – „Farsalia” (suficienta pentru gloria sa literara). Opera a fost elaborata în zece cânturi sau carti, dintre care a zecea nu a fost sfârsita din cauza mortii premature, fiind întrerupt dupa 546 de versuri. Rene Pichon sustine ca în opera lui Lucanus fictiunea se îmbina cu documentarea cea mai riguroasa atestata de informatiile multiple, luata din domeniile cele mai diverse, dar toate subordonate subiectului central: istoria luptei dintre Caesar si Pompeius de la Farsalia. Se poate spune ca Lucanus este adeptul unei formule poetice noi, având constiinta dorintei de a oferi muzelor latine calea cea mai directa spre o opera cu un ecou mai larg – poetizarea unui eveniment istoric deosebit.
Alegând ca tema a epopeii sale nelegiuirea razboiului civil dintre Caesar si Pompeius, Lucanus se plaseaza pe linia traditiei romane, care prefera epopeea istorica, având subiect national. Am putea spune ca, tratând în epopeea sa un subiect exclusiv roman, opera are ca personaj principal Roma însasi, Caesar, Pompeius si Cato nu sunt personaje epice, ci personaje proectie cu valoare de simbol. Actiunea „Farsaliei” se desfasoara în lumina zilei prezente, ceea ce permite autorului sa dezbata tendintele de idei pe care le poate suscita opera literara, în care legaturile personajelor, ale imaginilor acestora cu subiectul, cu realitatea si cu conceptia despre lumea scriitorului sunt vizibile. Într-o asemenea opera se poate decela si atitudinea scriitorului fata de realitatea produsa si transfigurata artistic. Autorul îl apostrofeaza pe Caesar, cerându-i sa nu-i invidieze pe eroii eposului homeric, din moment ce odata cu el, ca erou al epopeii „Farsalia”, se considera o „epica romana deloc inferioara celei grecesti” (Cartea a IX-a, versurile 982-986). Astfel, Lucanus opune unei epopei legendare una istorica, pozitiva, integral romana si a