Managementul în ITALIA
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Italia, ca unul dintre membrii grupului G7, a devenit una dintre tarile puternic industrializate ale lumii. Ea prezinta însa unele particularitati fata de celelalte tari europene dezvoltate, care au influentat si managementul de la nivelul firmelor italiene.
Chiar dupa unificarea Italiei într-un stat independent, exista înca o serie de diferente în interiorul acesteia care au influentat si influenteaza cultura afacerilor. Astfel, contrastul dintre nord si sud din punct de vedere economic si cultural, persistenta unui mare sector public industrial pe lânga întreprinderile private, influenta multinationalelor asupra domeniului economic sau numarul relativ mare de întreprinderi mici si mijlocii sunt particularitati care creeaza o anumita specificitate managementului italian.
Pâna în 1960 societatea italiana era predominant agricola, dar dupa procesul de industrializare multi dintre agricultori au devenit mici întreprinzatori, care însa si-au pastrat vechile atitudini de a se baza pe propriile forte si de flexibilitate. Apoi, perioada de ocupatie din partea unor puteri straine a condus la cresterea incertitudinii si la o neîncredere în institutiile statului, ceea ce a facut ca multi italieni sa se orienteze catre familie ca singurul refugiu pentru securitate. Asa se explica faptul ca managerii italieni îsi vad organizatiile lor ca "familii" în care autoritatea este structurata dupa acest model.
Din perspectiva rezultatelor, conducerea firmelor se caracterizeaza prin eficienta, în sensul ca se acorda întotdeauna importanta profitului, iar în cazul aparitiei unor pierderi se iau imediat masuri de redresare pe termen scurt.
Tipuri de companii în contextul italian
În contextul italian functioneaza trei mari categorii de firme: grupul marilor companii private, între care Fiat, Pirelli si Olivetti, companiile holding proprietate de stat, cum sunt Alitalia, STET în telecomunicatii, sau IIva în otel si un mare numa
