Deficienta de auz

Deficienta de auz face parte din categoria deficientelor senzoriale. Preocupari pentru deficientii de auz au existat înca de pe vremea lui Aristotel, care vorbeste despre acestia în lucrarea sa „Despre simturile celor care simt”. Codicele lui Iustinian contine reflectata atitudinea societatii fata de deficientii de auz si despre drepturile pe care acestia le aveau. În secolul al XVI-lea, medicul, filosoful si matematicianul Girolamo Cardano scrie despre instructia si educatia surdomutilor, bazate pe demutizare si comunicare verbala. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral ca forma a demutizarii.
Au existat de-a lungul timpului diferite pozitii fata de metoda folosita pentru învatarea limbii de catre deficientii de auz. Dintre acestea, au fost structurate trei metode principale:
metode care folosesc preponderent limbajul oral (orale);
metode care folosesc în principal limbajul scris (metode scrise);
metode combinate, care utilizeaza si mijloace auxiliare: dactilemele, labiolectura si mimico-gesticulatia.
În functie de zona de dezvoltare a metodelor, sunt cunoscute metodele: italiana, franceza, germana, austriaca, belgiana, româna.
În tara noastra au existat preocupari fata de deficientii de auz de peste 100 de ani. În 1863 se înfiinteaza o scoala pe lânga locuinta Dr. Carol Davila, care devine apoi o sectie a azilului „Elena Doamna”, ulterior, o sectie a Institutului pentru surdomuti de le Focsani (1865). Înca din 1924 se stipuleaza în Legea Învatamântului ca în unele scoli vor functiona clase speciale pentru handicapati.
La noi în tara functioneaza în prezent gradinite, scoli generale, profesionale si tehnice pentru deficientii de auz.
Datele statistice estimeaza ca la vârsta copilariei exista 1 la mia de locuitori, iar odata cu înaintarea în vârsta incidenta cazurilor creste, astfel ca la maturitate, procentul este de peste 10 % iar la adultii de vârsta a treia, de peste 50%.
Termenii folositi pentru desemnarea pe