Biserica din Tara Romaneasca si Moldova in Evul Mediu
In prima jumatate a secolului al XIV-lea a avut loc procesul de unificare statala a formatiunilor politice existente atunci la sud si est de Carpati, sub un singur conducator. Dar odata cu unificarea cnezatelor si voievodatelor romanesti de la sud de Carpati intr-un singur stat independent, Tara Romaneasca, precum si dupa formarea celui de al doilea stat, Moldova, la rasarit de Carpati, a avut loc si unificarea bisericeasca din cele doua state romanesti independente. Deci, in locul mai multor ierarhi, existenti pe langa fiecare voievod, a fost ales unul singur, purtand titlul de mitropolit. Cu alte cuvinte, procesul de unificare politica a fost urmat, in chip firesc, de unificarea bisericeasca, asa cum s-a intamplat si in cazul statelor slave invecinate si cum era in traditia ortodoxa, ca organizarea bisericeasca sa se adapteze celei politice.
La scurt timp dupa aceasta, domnii celor doua tari au cerut Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol - cea mai inalta autoritate bisericeasca in Rasaritul ortodox - sa recunoasca oficial sau canonic cele doua Mitropolii romanesti, care urmau sa stea sub dependenta aceleia. In 1359, Patriarhia a recunoscut oficial Mitropolia Ungrovlahiei sau Tarii Romanesti, cu scaunul la Arges si pe unicul ei titular Iachint, pana atunci mitropolit la Vicina, in nordul Dobrogei. In 1517, scaunul mitropolitan a fost mutat la Targoviste, iar in 1668 la Bucuresti, unde a ramas pana astazi. Intre anii 1370-c. 1401, in Tara Romaneasca a functionat o noua Mitropolie, a Severinului, pentru tinuturile din dreapta Oltului. La inceputul secolului al XVI-lea s-au creat Episcopiile Ramnicului si Buzaului, care functioneaza pana azi. Intre anii 1793-1949 a functionat o Episcopie la Arges, reactivata in 1990.
Mitropolia Moldovei este mentionata pentru prima data in anul 1386. Recunoasterea ei a intampinat greutati din partea Patriarhiei Ecumenice, care intentiona sa impuna un ierarh grec, pe cand tar