BISERICA SI CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
 
Pozitia catolicilor laici. In Franta, Belgia, Olanda si Anglia, catolicii sînt convinsi de justetea cauzei lor în a se apara de imperialismul nazist. In Italia, existau grupari filofascise, însa majoritatea populatiei era contra lui Hitler si Mussolini. In Germania, în schimb, nuntiul Orsenigo ne spune ca majoritatea populatiei este entuziasmata dupa Führer; constatari analoge va face Pius al XII-lea la sfîrsitul razboiului. Putini au fost aceia care, în constiinta, nu puteau accepta ideile expansionismului nazist, printre ei numarîndu-se si martorii lui Jehowa, care preferau mai degraba sa fie împuscati decît sa puna mîna pe arme. Poporul, însa, voia victoria germana si, asemenea controversatului von Papen, în raporturi optime cu Roncalli la Istanbul, voia o evolutie a catolicismului în favoarea nazismului. Rezistenta, în schimb, atît în Franta cît si în Italia, a gasit în catolici numerosi aderenti ramasi fideli pîna la sfîrsitul razboiului. In sfîrsit, mentionam ca Polonia era cu totul antinazista.
 
Ierarhia. In Franta, episcopatul sprijina din plin guvernul lui Pétain, care vedea în colaborarea cu germanii raul cel mai mic posibil si imita unele orientari ale acestuia (de exemplu, antisemitismul), pentru care motiv dupa razboi guvernul a cerut epurarea unei treimi din episcopat. Inainte de debarcarea aliata din Normandia, revista catolica "Soutanes de France" îsi dorea o înfrîngere a aliatilor. Aceasta atitudine a clerului nu poate fi negata, iar istorici precum Latreille îi cauta cauzele în legitimismul sustinut de cler, si prin care sperau ca guvernul lui Pétain va repara daunele anticlericalismului republican. In Italia, ierarhia tace si încearca sa-i protejeze pe persecutati. Episcopatul german este divizat. Presedintele Conferintei episcopale, Bertram, trimite salutari lui Hitler, trezind astfel mînia episcopului de Berlin, Preysing, sustinut de Pius al XII-lea. Clemens August von Gallen din Münster ramîne constant în declaratiile sale antinaziste. Mai tîrziu, printre germani el va deveni un simbol (în fata caruia multi trebuiau sa-si bata pieptul), primind numele de "Leul din Münster". Cea mai mare parte a episcopilor polonezi ca Sapieha al Cracoviei si Szeptyckyi participa din plin la suferintele propriului popor. Un exemplu stralucit este Maximilian Kolbe, care în ajunul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului din 1941, sfîrsit de foame si suferinta, îsi întinde bratul în fata calaului ce-i injecteaza medicina mortala. Alaturi de el sînt sute de preoti deportati, francezi, germani, italieni, etc. care mor în lagare(16).
 
Pius al XII-lea. Referitor la atitudinea sa, polemica istoriografica, mai ales cea tendentioasa, a ridicat numeroase acuze si obiectii(17). Nimeni nu neaga activitatea de salvare si de protectie a papei în toate tarile, activitate sustinuta de nuntii papali, precum A. Roncalli, si de alti clerici, toti primind instructii precise de la papa sau de la colaboratorii lui directi. In timpul ocupatiei naziste a Romei (1943-1944), multe mii de evrei au fost gazduiti în casele religioase din Roma, începînd cu universitatea Gregoriana. Papei însa i se reproseaza o tripla tacere: în fata razboiului ca atare, în fata genocidului evreiesc si a atrocitatilor savîrsite de nazisti în diferite tari, cum ar fi Croatia, condusa atunci de Ante Paveli, ce promova o politica de converite fortata a ortodocsilor la catolicism. Se estimeaza ca aici au fost masacrati între o suta si doua sute de mii de persoane. Referitor la evrei, ni se pare exagerat numarul de sase milioane de victime, dar cu siguranta ca au fost mai mult de patru milioane de evrei ucisi în lagare sau prin alte mijloace.
Pius al XII-lea s-a straduit în toate modurile sa împiedice declansarea razboiului sau extinderea lui, iar la început a protestat în repetate rînduri împotriva invadarii tarilor neutrale. In apropierea razboiului lanseaza apeluri dramatice, diferite de cele ale lui Pius al XI-lea care erau putin reci si prea teoretice: "Nimic nu este pierdut cu pacea, totul poate fi pierdut prin razboi... Sa ne asculte cei puternici, pentru a nu deveni slabi în nedreptate...". In septembrie 1939 se întîlneste cu polonezii fugiti si-si manifesta solidaritatea emotionanta cu acest popor lovit atît de grav. In decembrie acelasi an îl viziteaza la Quirinal pe regele Italiei, sperînd sa gaseasca într-însul un aliat al eforturilor sale de pace; Victor Emanuel al III-lea se prezinta însa sceptic, slab si rece, nedîndu-i nici o speranta. In mai 1940, în fata ocuparii tarilor neutrale Belgia, OIanda si Luxemburg, trimite trei telegrame pline de compasiune celor trei capi de state, în care condamna cu toata fermitatea invadarea tarilor lor(18).
Din iunie 1940, dupa scrisoarea trimisa lui Mussolini si cele trei telegrame amintite, papa se abtine de la orice mediere, dîndu-si seama ca toate sînt zadarnice. Se straduieste în schimb sa salveze Roma, ...