MANASTIREA
CURTEA DE ARGES





Printre cele mai vechi asezãri de care vorbeste istoria noastrã se numarã si Curtea de Arges cu împrejurimile ei. În veacul al X???-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificatiile sale de piatrã si putul care o leagã direct cu albia râului de jos, fãcuse sã ajungã, panã departe, faima acestor locuri; iar pe la jumãtatea secolului urmãtor, curtea Basarabilor si biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” rãsfrâng aceastã faimã asupra întregii asezãri adunatã cu timpul în preajma lor: Curtea de Arges de mai târziu.
Dupã documente si inscriptii, ca si in mãrturiile sãpãturilor arheologice, istoria acestui strãvechi tinut voievodal, chiar dacã nu consemneazã data precisã când s-au grupat aici intâiele centre locuite, face însã dovada cã: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumãtatea secolului al X?V-lea, sã ateste deopotrivã cu existenta unui Scaun Domnesc si pe aceea a unei însemnate organizãri bisericesti. Astfel asociate, puterea statalã si cea religioasã împodobesc Valea Argesului cu fapte de arme si locasuri de închinare ,care-i pãstreazã intactã functia ei spiritualã, chiar atunci când capitala se mutã la Targoviste.
Dintre monumentele care au fost fãurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argesul voievodal, de bunã seamã cã biserica înãltatã de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasã constructie de artã si arhitecturã bisericeascã.
Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn sã ridice acest sfânt locas sunt mãrturisite în slovele pisaniei, ce se aflã asezatã pe fatada de apus în partea dreaptã a intrãrii în pronaos.
Începutã în 1514 si încheiatã trei ani mai târziu, pe 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sã vorbeascã de “mãnãstirea Domniei mele de la Arges” si sã-I hãrãzeascã “vama este la Ocna Micã de la Tîrgoviste”.
O altã pisanie în piatrã asezatã în anul 1793 pe fatada ei apuseanã, desupra intrãrii, mentioneazã si data sfintirii, amintind cã:

“Aceastã sfântã si Du