Lucrare seminar: Paul Evdokimov – „Vârstele vietii spirituale”
Partea întâia



Motto:
Întelepciunea, puterea, chiar iubirea pot sa întâlneasca afinitati si similitudini; sfintenia, dimpotriva, nu are nici o analogie aici pe pamânt, nu poate fi nici masurata, nici comparata cu nici o realitate din aceasta lume. În fata rugului aprins, în fata focului mistuitor al „Celui Singur Sfânt” orice element omenesc nu este decât „pamânt si cenusa”.


Ateismul
„Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad pentru ca, prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad (…) Fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei11:1-3,6).
Ateismul nu neaga decât o ideologie, un sistem, o speculatie, de care omul, cel mai adesea, a abuzat, nicidecum o realitate divina care nu se descopera decât prin credinta. Ateismul este construit pe negare. Stiinta nu are nevoie de ipoteza Dumnezeu. Din punct de vedere moral, sau Dumnezeu nu este atotputernic, fiindca nu suprima raul, sau, daca nu vrea sa-l suprime, înseamna ca El nu este iubire. Potrivit ateismului, este de neconceput, ofensatoriu chiar, ca Dumnezeu sa intre în timp si sa-si încredinteze adevarul unei mâini de ucenici obscuri si unor texte fragile scrise acum douazeci de veacuri. Cum ar putea un eveniment datat si fixat în timp si spatiu sa revendice o valoare eterna, autoritatea lui Dumnezeu, si rolul universal al mântuirii tuturor oamenilor? Nu divinizarea lui Hristos de catre ucenici, cât umanizarea lui Dumnezeu se arata inacceptabila. Filozoful va respinge un Dumnezeu care vorbeste omeneste, cu chip omenesc.
Pe când credinciosii avanseaza cu naivitate argumentele fricii de Judecata, sau ale nelinistii met