Lucian Blaga. Universul Dramaturgiei



Opera dramatica a lui Lucian Blaga este o prelungire a celei lirice.Ca si aceasta, exprima aspiratii si nelinisti ale poetului, poarta amprenta sensibilitatii lui metafizice.
Prima dintre piesele de teatru ale lui Blaga, Zamolxe , este un poem dramatizat. Regasim aici poezia “panica” din Pasii profetului , expresie a comunicarii mereu nazuite ca natura: “ Ma-mpartasesc cu cite-un strop din tot ce creste/ si se pierde./ Nimic nu mi-e strein […]/ Duhul meu - al meu sau al pamintului e tot atit -/ si-a asternut aici cojocul sau de muschi si-asteapta ./ […] … de mult uitat-am sa mai fac deosebire / intre mine si-ntre lucruri / […] impletindu-te cu taina lor, te piezi in stinca / si te scurgi in unde si-n pamint. / Nu stiu : / ma-ntorc in mine, ori cucernic imi indrept / urechea spre paduri?” cu acest monolog al lui Zamolxe se deschide piesa. Cintecul e inlocuit insa cu meditatia, sentimental e transformat in idee, sau, mai exact, ideea poetica devine idee filozifica, teoretica, pastrind forma poetica, adica fiind comunicata prin imagine: viata inepuizabila si “oarba” a naturii e divinizata si numita “Marele Orb”, comuniunea cu ea e, de asemenea, personificata. “Caci nu esti tu, dumnezeire, ne-ntelesul orb, ? ce-si pipaie cararea printer spini? / Nu stii nici tu de unde vii si unde mergi. / […] Te zbuciumi vesnic dibuind / sa faci minuni cum n-au mai fost […]/ Atit de des tu cazi infrint / si nici nu banuiesti furtuna de lumina ce-ai creat-o… […] Iata, sint faptura ta, si-aici sunt ochii mei; ii vrei? / Nu suntem oare pentru ca fara de sila / sa luam pe micii nostri umeri / soarta ta, puternicule Orb?” Apropierea de natura, trairea in intimitatea ei a devenit prin urmare tema de meditatie si punct de plecare al unei “religii” , mai précis al unei reprezentari a naturii si a raporturilor cu ea. Zamolxe, profetul, n-a facut decit sa-si ridice in constiinta felul de viata al neamului din care face parte si care apar